Este nevoie de acordul vecinului dacă construiesc pe calcan?

Există numeroase situaţii în care desfăşurăm lucrări care ar putea afecta construcţiile din jur.

Spre exemplu în cazul în care săpăturile sunt mai adânci de 3m atunci se intră sub incidenţa normativului NP120 privind săpăturile adânci şi este nevoie a fi luate măsuri astfel încât construcţiile din jur să nu fie afectate.

În cazul în care se recomandă intervenţii asupra construcţiilor alăturate este nevoie de acordul vecinilor. Astfel de lucrări pot fi cele de consolidare, subzidire, etc…

În cazul în care zona de influenţă a săpăturii depăşeşte limita de proprietate atunci este nevoie de acordul vecinilor. În funcţie de soluţia adoptată pentru punerea în siguranţă a construcţiei expertul tehnic va stabili prin expertiza tehnica zona de influenţă a săpăturii.

Pentru a nu fi nevoie de acordul vecinilor cel mai bine este ca soluţia de sprijinire să ducă la limitarea zonei de influenţă la limita de proprietate sau la limita de realizare a săpăturii. Acest lucru se poate realiza prin adoptarea unei soluţii de sprijinire a malurilor care să determine menţinerea stărilor din terenurile adiacente astfel încât să nu se producă fenomene de cedare, tasare, deplasare.

În acest sens se recomandă  prin expertiză o structură rigidă de susţinere a săpăturii şi care să nu permită deplasări. O astfel de structură poate fi reprezentată de pereţi mulaţi din beton armat, sistem berlinez de sprijinire sau piloţi foraţi. Sistemul trebuie dimensionat corespunzător astfel încât să poată prelua încărcările care vin din împingerea pământului şi din suprasarcina de la nivelul terenului şi dată de către construcţiile alăturate.

În acest caz nu mai este nevoie de acordul vecinilor.

A nu se confunda zona de influenţă a săpăturii cu zona de influenţă a clădirii. Am văzut deseori această situaţie. Zona de influenţă a construcţiei în general depăşeşte limita de proprietate, dar nu şi în cazul în care structura de sprijinire a săpăturii se menţine pe toată perioada de viaţă a construcţiei şi este suficient de rigid pentru a se opune eforturilor dezvoltate în teren de construcţie.